CAND UN OM VALOROS NU MAI ESTE OMUL POTRIVIT
- acum 4 zile
- 2 min de citit
Despre una dintre cele mai grele decizii din cresterea unei companii
Una dintre cele mai dificile parti ale cresterii unei companii nu are legatura cu vanzarile, bugetele sau procesele. Are legatura cu oamenii.
Exista un moment pe care multi antreprenori il intalnesc, mai devreme sau mai tarziu: momentul in care realizeaza ca un om valoros, care a contribuit la dezvoltarea companiei, nu mai este potrivit pentru etapa urmatoare.
Nu este neaparat vorba despre performanta slaba. Nu este vorba despre conflicte si nici despre oameni care nu isi fac treaba.
Dimpotriva.
Uneori sunt oameni care au fost alaturi de companie in perioade importante. Oameni pe care ii respecti, pe care ii apreciezi si carora le esti sincer recunoscator. Tocmai de aceea, astfel de decizii devin atat de greu de luat.
Dar organizatiile evolueaza. Rolurile se schimba, nivelul de complexitate creste, iar competentele de care compania are nevoie devin diferite. Ceea ce era suficient acum doi sau trei ani poate sa nu mai fie suficient astazi.
Asta nu inseamna ca omul respectiv nu este bun. Inseamna doar ca rolul si etapa companiei nu i se mai potrivesc.

Cred ca una dintre cele mai mari greseli pe care le-am facut de-a lungul timpului a fost ca am ramas prea mult in astfel de situatii. M-am pus de fiecare data in locul celuilalt. M-am gandit ce va face mai departe, daca ii va fi greu si daca este corect sa iau acea decizie. De multe ori am preferat sa pierd eu, sa compensez eu sau sa sustin eu situatia pentru mai mult timp.
Empatia este importanta. Dar atunci cand conduci o companie, empatia fara limite poate deveni lipsa de responsabilitate fata de restul echipei.
O decizie amanata nu ramane fara consecinte. Ea poate bloca un rol, poate supraincarca alti colegi, poate incetini organizatia si poate crea frustrari pe care nimeni nu le spune cu voce tare. Iar uneori il tine si pe celalalt intr-un loc in care nu mai poate evolua.
Astazi inteleg ca despartirea poate fi cea mai buna alegere pentru ambele parti. Nu pentru ca cineva a gresit, ci pentru ca drumurile nu mai merg in aceeasi directie.
La fel de dificil este si procesul invers: sa intelegi de ce oameni ai nevoie pentru etapa urmatoare. Nu este suficient sa spui ca ai nevoie de „oameni mai buni”. Trebuie sa iti fie foarte clar ce lipseste din organizatie, ce competente cauti, ce responsabilitati va avea fiecare rol si cum trebuie sa arate noua structura.
De multe ori, aceste raspunsuri nu sunt evidente. Cer timp, analiza si multa sinceritate cu tine insuti. Uneori descoperi ca problema nu este omul, ci faptul ca rolul a fost construit gresit. Alteori realizezi ca ai pastrat o structura veche doar pentru ca iti era familiara.
Loialitatea fata de oamenii care au contribuit la trecutul companiei este importanta. Dar ea nu poate inlocui responsabilitatea fata de viitorul acesteia.
Sa recunosti ca un drum comun a ajuns la final nu anuleaza ceea ce ati construit impreuna. Inseamna doar ca ai curajul sa privesti realitatea asa cum este si sa iei decizia de care compania are nevoie pentru a merge mai departe.



Comentarii